Simona se-ntinde prelung și oftează adânc. Așezată la laptop caută idei pentru povestea pe care să o spună în următoarea ei prezentare din evenimentul cu public de la companie. 

Se aude doar lovitul ritmic în taste.

Unde s-au ascuns ideile bune? S-au blocat pe undeva/ Sau poate că dorm la ora asta…

E târziu, iar ea e la masa din bucătărie încă trează în liniștea nopții și se străduiește să găsească povestea, să-și termine treaba fără să-i deranjeze pe-ai casei care dorm duși. Nimic nu pare potrivit. Povestea pare încărcată, stufoasă, are prea multe detalii. Și nu spune nimic înțelept sau inspirațional. Lucrurile nu se leagă…

Îi vine să-nchidă laptopul și s-o lase baltă. Sau să facă orice altceva…un duș…un scroll pe Facebook…un sandwich în miez de noapte.

Ai o pereche de pantofi preferați? Sau poate un alt obiect de îmbrăcăminte care te-nvăluie în stare de bine?

Fie că e recent, fie că te-nsoțește de ceva vreme prin evenimente și momente faine de viață…când îl porți te simți bine.

Acum niște ani buni eram plecați, eu și pantofii ăștia ai mei, la Caransebeș, la o nuntă.

Îi aveam în picioare. Îmi trăsesem pe mine rochia de catifea neagră, făcusem 1-2 mișcări cu peria prin păr și-l convinsesem să stea nici cuminte nici zburlit. Dornic să se miște-n ritm cu muzica. Pe principiul “Sunt ca și stăpâna. Dă-mi o muzică ce-mi place și sunt sufletul petrecerii.”

Tocmai mă pregăteam să-mi arunc o privire-n oglindă înainte de a ieși pe ușă.

Când…mi se-nmoaie picioarele. Nu se poate…

Ai avut de curând vreun moment care te smulge din amorțeală, letargie, oboseală și te învăluie în stare de bine?

Ora 8:30, miercuri. Oboseala de sfârșit de zi, grea în mușchi, apăsătoare. Capul îmi vâjâie de lucruri încă suspendate cețos între “le fac azi” și “nu am timp azi, poate mâine”.

“Hey. ce facem aici? Ne afundăm în vărtej de gânduri și ne jucăm de-a nefăcutelea?”

Mă scutur de oboseală și de gânduri și mă pun în mișcare cu my next planned movement. Gătesc prânzul pentru a doua zi care e o zi plină.

Și undeva pe parcurs... mă regăsesc în ce fac, în mișcările sacadate ale lingurii care învârte orezul. În mireasma nucilor pe care le maronesc în tigaie la foc mediu. În culoarea merișoarelor uscate care-mi aduce a Crăciun, acum că se apropie Paștele 😊. Și în chihlimbarul firului de miere care se scurge din lingură peste orezul ăsta exotic.

Uneori, deși ai un produs de calitate, un serviciu bun  sau o idee sclipitoare de oferit oamenilor...nu reușești să le oferi pentru că nu treci de radarul lor. Rămâi neobservat.

Ești în umbră nu pentru că produsul, serviciul sau ideea nu ar fi bune, ci pentru că te pierzi în comunicarea de tip “la fel cu majoritatea” și nu reușești să le faci vizibile, remarcate și atractive.

Poți schimba asta și poți întoarce lucrurile în favoarea ta dacă începi să folosești una din cele mai subtile și mai vechi tehnici de persuasiune.

1,2,3,4…1,2,3,4…1,2,3  ne numără Marius și se oprește.

Ups!  Suntem cu un om mai puțin. Ultima echipă din tot grupul de oameni ce stau la mesele în U în sala lungă de training.

Defavorizați? Hmm...Nu mi-e clar. Posibil.

În dreapta e Bianca, în stânga e Alina (capăt de rând), în mijloc eu.

“Ah…ok. Voi o să fiți echipă de 3. Alina tu primești 2 bilețele.“ spune Marius, trainerul în timp ce ne împarte materialele pentru un joc. „Nu arătați bilețelele celorlalți!”

Avem de prins un individ “most wanted". Arsenal: 4 bilețele și o hartă. O acțiune încâlcită la granița dintre Franța și Elveția.

"Prima echipă care vine cu soluția corectă câștigă."

Cee? E contra cronometru? Și noi avem un om în minus...Să trecem la treabă!

Exemplu de folosire a poveștii de succes.

Ieri dupăamiază citeam un email care m-a făcut să ridic din sprâncene, să vreau să aflu mai mult, să zâmbesc și mai ales… să admir modul în care povestea poate lucra împreună cu argumentele logice pentru a declanșa decizia de cumpărare.

E un mail de la Pete Vargas intitulat Canapeaua ta poate fi mina ta de aur, pe care îți propun să îl luăm ca studiu de caz.

Uite cum sună. (O să vedem mai apoi care e structura și cum funcționează părțile)

Cuvintele sunt imateriale. Nu au greutate.

Înșiruite cu sens însă cuvintele devin palpabile. Creează o altă realitate în minte. Inundă emoție în cel care le ascultă. Schimbă macazul conexiunii interumane. Urnesc decizii în mod diferit.

Cât cântărește o poveste simplă? O poveste în cuvinte obișnuite, spusă ca în conversația cu un prieten. Autentic. Integru. Firesc.

-Cât să-ți amintești cu amprentă emoțională și să rămâi cu o idee pentru că nu doar o gândești dar o și simți… Sir Ken Robinson vorbind despre educație șicum fiecare din noi avem talente unice face ideea palpabilă cu o minipoveste de doar 343 de cuvinte.

-Cât un moment definitoriu care răstoarnă cunoscutul și transformă piața și lumea. (aici te invit să citești povestea parteneriatului Apple).

-Cât imboldul spre acțiune, spre rezolvarea problemei clienților și creșterea dramatică a vânzărilor (aici povestea reală vine din cartea lui Cheap și Dan Heath și e un paradox- cura de slăbire cu sandwichuri Subway)

Knock-knock!

Amestecasem ingredientele, iar aluatul începuse deja să sfârâie-n tigaie și să umple bucătăria cu aburi clătitoși.

Am prieteni în vizită într-o sâmbătă dimineața.

-Hmmm, ce bine miroase. Dar să știi că doar Patrick mânîncă. Noi ținem post.

Ups.

Știi cum zice GPS-ul când ratezi intrarea potrivită? Reconfigurare traseu...

n timp ce mâinile turnau aluat și învârteau clătite, mintea mea era , ca și GPS-ul, în modul “reconfigurare traseu”.

Cât de des se întâmplă să urmărești prezentări doar ca să constați că ...nu merită? Doar ca să pleci cu frustrarea că vorbitorul și-a pierdut timpul și ți l-a pierdut și pe al tău...

Fie că sunt prezentări cu public larg, prezentări în echipa de business sau prezentări de vânzare iată top 3 motive pentru care prezentările eșuează (și câte o sugestie de cum să faci ca asta să nu se întâmple atunci când tu însuți ții prezentări).

1. Înghesuie prea multă informație

Avem uneori tendința când ne așezăm la masa tratativelor cu coala neîncepută și ideea de prezentare în minte să așternem tot ceea ce știm pe subiect, să facem cercetare și …“Stai un pic. Nu-i de ajuns. Să mai caut ceva.”

Apoi ne atașăm prea tare de ideile noastre și ne e greu să triem, să tăiem, să facem mai puțin din prea mult.